joi, 23 iulie 2015

Conferinta „Disciplina urbană în secolul XIX”, 30 iulie, ora 19, Palatul Sutu


Joi, 30 iulie, de la ora 19:00, are loc la Palatul Suțu o nouă conferință a lect. dr. arh. Adrian Crăciunescu

Bucureştii s-au dezvoltat mult şi haotic până la 1831. Dezvoltarea care a urmat introducerii primelor reglementări administrative adevărate este însă cea care a dat până la sfârşitul secolului al XIX-lea imaginea oraşului şi renumele de “mic Paris”. Nu este suficient de accentuată astăzi dificultatea extraordinară de a introduce ordinea şi predictibilitatea prin instituţii şi proceduri occidentale într-o zonă în care mentalitatea orientală încă mai este prezentă şi astăzi. Comisarul, sergentul, medicul şi arhitectul oraşului, judecătorul de pace, iată eroii neonoraţi pe deplin ai transformării Bucureştilor într-o capitală europeană.




Cadru didactic la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, Departamentul de Istoria şi Teoria Arhitecturii & Conservarea Patrimoniului. Venind dinspre ramura „conservării patrimoniului” am fost condus în timp mai mult spre aspectele administrative ale protecţiei patrimoniului. Asta poate şi ca urmare a câtorva ani importanţi din carieră în care am fost funcţionar public, cu funcţii mai mari sau mai mici în Ministerul Culturii. Aşa se face că sunt membru în Comitetul Internaţional Ştiinţific al ICOMOS pentru probleme legale, administrative şi financiare (ICLAFI), că ţin cursurile de „Evidenţa patrimoniului” şi de „Legislaţia patrimoniului” la filiala noastră de la Sibiu sau că teza mea de doctorat s-a ocupat de istoricul practicilor administrative ale urbanizării capitalei între 1859 şi 1914. Ca specialist atestat de către Ministerul Culturii, cea mai mare parte dintre solicitările pe care le primesc sunt de a întocmi evaluări istorico-arhitecturale ale imobilelor clasate sau aflate în zone protejate.


„Arhiva de arhitectură” este un:

Proiect cultural finanțat de O.A.R. din „Timbrul arhitecturii”

Proiect editorial online co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Proiect cultural finanţat de A.R.C.U.B. și P.M.B. în cadrul Programului cultural „Ești București”


Parteneri ai proiectului: Arhivele Nationale ale Romaniei, Muzeul Municipiului București, Asociația Bucureștiul Meu Drag, Orasul lui Bucur, Bucurestii Vechi si Noi, Idei Urbane, Arhitext, Analiza istorico-arhitecturală, Buna dimineața, București!, Asociația Arche, Evo Conta, Logotype








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu